Amintiri din copilarie III

Ma bucur ca va plac amintirile mele. Mi-a spus mama ca pe antrenoarea principala o chema domnisoara Mica. Stiam eu ceva. Haideti sa va povestesc ce chestii interesante faceam eu la cele 4 aparate. Probabil nu o sa imi amintesc cum se numesc elementele, nu toate cel putin, dar sper sa le pot descrie suficient de bine.

Incepem cu sperietoarea cea mai mare: dragostea mea, paralelul. Asa cum va spuneam eram destul de fortoasa, asa ca nu imi amintesc deloc sa fi avut necazuri propriu-zise cu paralelele. Pur si simplu mi se parea bara mare tare sus si distanta dintre ele foarte mare. Pe de alta parte atunci aveam probabil intre 1,35 si 1,40 m (sper), asa ca intelegeti parte psihologica a problemei.

Prima chestie interesanta, pe care au prins-o apoi toti copii de la bloc, a fost sa ma dau peste cap la bara mica. Cred ca e cel mai simplu element pe care orice copil il stie si il face fara sa ia lectii de gimnastica. Eu acolo l-am invatat, pentru ca la bloc aveam noi bara de batut covoare, dar avea vreo 2 m inaltime, deci nu ne puteam da peste cap.

Standul in maini pe bara a avut o evolutie fooooarte interesanta. La bara mica era destul de simplu. Prindeam bara cu mainile ca pentru tractiuni, apoi ne impingeam corpul peste bara.

In schimb la bara mare a fost pe etape. In etapa 1 ne cocotam pe stalpul de sustinere. Cand ajungeam in varf ne prindeam cu mainile de bara, picioarele tinand inca stalpul. Eram ca o ipotenuza. Apoi ne ridicam in brate ca si cum am fi vrut sa sarim un gard, punem un picior (la mine dreptul) peste bara pe post de parghie si ne impingeam pana stateam in maini. Apoi aducem piciorul drept langa cel stang. Ca sa coboram, ne dadeam peste cap si cand ajungeam in pozitia atarnat, ne dadeam drumul. Etapa nr.2 semana cu ceea ce faceam la bara mica, doar ca acolo nu aveam avantul. Ne ridicau antrenoarele pana la bara. Nu ne lasau sa facem nimic pana nu eram perfect drepte, neclintite. Prindeam bara si ne ridicam ca la tractiune, apoi trebuia sa ne ridicam din forta corpul peste bara. Asta e cea mai complicata chestie pe care mi-o aduc aminte. Aveam si o trecere de pe bara mare pe bara mica, dar … nu-mi aduc aminte.

Amuzant a fost cand ne-au masurat a doua oara forta. Am stat eu cocotata acolo si am stat si am stat. Sau mie asa mi s-a parut. Si la un moment dat dau drumul. Antrenoarea se uita la mine ca un dragon: “De ce te-ai dat jos? Ai facut mai putin decat la selectie. 1 minut jumate.” Cred ca m-am inrosit toata si am privit in jos rushinata si le-am zis:”Dar m-am plictisit”. Ziceti si voi.. mai poti sa spui ceva?